Regulament
REGULAMENTUL OFICIAL DE ORGANIZARE ȘI DESFĂȘURARE A COMPETIȚIEI „Canicross Run – Vatra Dornei”
DUMINICĂ, 3 septembrie 2023
Acest regulament se aplică în cadrul competiției sportive Canicross Vatra Dornei Run,
competiție organizată de IAVD si OTD, ce va avea loc duminică, 3 septembrie 2023, în
Parcul Central Vatra Dornei.
Prin participarea la acest eveniment, participanții sunt de acord să respecte și să se
conformeze tuturor prevederilor, termenilor și condițiilor prezentului Regulament Oficial
și ale legislației în vigoare, aplicabile. De asemenea, participanții trebuie să semneze
declarația pe proprie răspundere, pusă la dispoziție de către Organizatori cu ocazia
ridicării kitului de participare.
1. FILOZOFIE
Canicross Run Vatra Dornei este un loc unde se pot întâlni sportivi profesioniști și
amatori. Fiecare sportiv este acceptat dacă este înregistrat de către organizatori
folosind linkul oficial de procurare a biletelor și dacă sunt îndeplinite toate condițiile de
participare a unei persoane conform prezentului Regulament.
Evenimentul trebuie să se desfășoare într-o atmosferă caldă și prietenoasă. În curse
trebuie să existe un bun spirit de competiție, fairplay fiind cea mai importantă valoare.
Fiecare sportiv va alerga cu câinele pe care îl are și pe care îl iubește. Pedigree-ul nu
este obligatoriu. Fără patrupezii noștri, practicarea acestui sport, care ne face atât de
multă plăcere, ar fi imposibilă. Ca urmare, câinelui i se va mulțumi, iar respectul față de
câine va fi REGULA noastră de AUR! Parteneriatul trebuie să domnească între un om și
un câine.
Dacă sportivii de elită și amatorii se întâlnesc pe traseu, vor fi capabili să gestioneze
depășirea. Câinele nu va fi singurul care va face efortul. Efortul va fi împărțit de om și
câine.
2. CARACTERISTICILE COMPETIȚIEI
Canicross Vatra Dornei Run este o competiție în aer liber, traseul desfășurându-se pe
poteci și alei din Parcul Central din orașul Vatra Dornei. Participanții la Canicross vor
alerga, împreună cu câinele alături de care s-au înscris, un traseu de 1.5km.
Vârsta minimă pentru înscrierea în concurs este de 7 ani pentru alergător și 12
luni pentru câine, în cazul câinilor de talie mică și medie (până la 25 kg la vârsta
adultă) și 15 luni pentru câinii de talie mare (peste 26 kg la vârsta adultă).
Nu este permisă participarea la cursă cu mai mulți câini. Echipa este formată dintr-un
alergător și un câine. Fiecare alergător trebuie să depună toate eforturile necesare
pentru a se asigura că propriul câine nu afectează participarea la cursă a celorlalți
alergători sau câini.
Dacă un arbitru stabilește că un participant la Canicross dă dovadă de comportament
nesportiv sau inadecvat pentru desfășurarea cursei, în zona evenimentului sau pe
traseu, acesta va fi descalificat. Această dispoziție este valabilă înaintea, în timpul și
după încheierea evenimentului. Este interzis abuzul câinilor, atât fizic, cât și verbal.
Dacă, în opinia arbitrului, un participant la Canicross nu respectă câinele, acel alergător
va fi descalificat. Dacă un câine devine inapt sau refuză să avanseze din orice motiv,
partenerului său de echipă nu i se va permite să termine cursa. Ei trebuie să rămână pe
loc și să aștepte să fie preluați de către închizătorul de traseu și să anunțe un arbitru cât
mai curând posibil în situația în care câinele are nevoie de o intervenție de urgență.
Pe secțiunile tehnice sau înguste ale traseului, câinele poate rămâne în spatele
alergătorului. La depășire, participantul la Canicross care aleargă mai repede trebuie să
strige „Depășire prin stânga / dreapta” sau „Alergător în spate” pentru a avertiza pe
alergătorul din față cu privire la intenția sa de depășire. Alergătorul care este depășit
trebuie să se asigure că propriul câine aleargă pe o parte a potecii și nu incomodează
alergătorul care face depășirea. Se recomandă alergătorilor ai căror câini sunt afectați
de prezența celorlalți câini să permită o distanță suficientă pentru câinii lor, în special la
începutul cursei, pentru a atenua stresul nejustificat.
Pentru siguranța tuturor participanților, un medic veterinar și o ambulanță vor fi
disponibile pe toată durata evenimentului.
Toți participanții la Canicross trebuie să dea dovadă de respect față de ceilalți
participanți și câinii acestora în orice moment și să dea dovadă de fair-play. În plus, în
cazul în care un alergător sau un câine este în pericol, TOȚI concurenții au datoria de a
oferi ajutor în cazul în care sunt în măsură să facă acest lucru în mod rezonabil și în
condiții de siguranță.
Folosirea de playere MP3 sau orice alte dispozitive electronice cu căști, care
afectează capacitatea de a auzi arbitrii sau pe ceilalți alergători este strict interzisă!
Oricine utilizează un astfel de dispozitiv va fi rugat să înceteze imediat folosirea
acestuia, în caz contrar, acesta va fi descalificat.
Primele 3 echipe vor primi premii speciale din partea partenerilor noștri și toate echipele
care termină cursa Canicross vor primi medalii personalizate. Te încurajăm să termini
cursa împreună cu câinele tău, dar te rugăm să nu forțezi câinele dacă este obosit și
refuză să continue cursa din orice motiv.
De asemenea, pe toată durata evenimentului, alergătorul este 100% responsabil de
câinele împreună cu care formează o echipă la cursa de Canicross.
3. CONTRIBUȚIA DE PARTICIPARE
Pentru această cursă vor fi disponibile doar 100 de locuri.
Contribuția de participare pentru cursă este pe bază de donație (bani sau mâncare pentru câini) iar destinația donațiilor sunt cele doua adaposturi de câini din Vatra Dornei.
Kitul de concurs include:
-
Număr de concurs
-
Tricou personalizat
-
Medalii de finisher
-
Acces la punctul de hidratare
-
Voucher de restaurant
4. ÎNSCRIERE
Participanții trebuie să completeze formularul online de înscriere de pe site-ul oficial
www.canicrossvatradornei.run secțiunea „Înscrie-te”, conform instrucțiunilor din pagina
respectivă.
Fiecare participant semnează la înscriere o declarație pe proprie răspundere prin care
declară că este apt să alerge, înțelege și recunoaște riscurile de accidentare (riscuri
identificabile dar nu numai) ce pot apărea pe traseu, și le asumă în totalitate și va
exonera de orice răspundere organizatorii și sponsorii evenimentului în cazul în care vor
suferi orice fel de prejudiciu, accident sau deces. De asemenea, pe toată durata
evenimentului, alergătorul este 100% responsabil de câinele împreună cu care
formează o echipă la cursa de Canicross.
5. PREMII ȘI CLASAMENT
Cursa va avea un clasament propriu, ce va conține timpul fiecărui participant și locul la
categorie (Feminin / Masculin – acestea se fac în funcție de categoria alergătorului).
Câștigătorii vor primi diplome/medalii. Cei care nu vor fi prezenți, le vor putea ridica în
ziua următoare, de la xxxxxxx.
Categoriile care vor primi premii sunt:
-
FUN RUN Adulti (Feminin, Masculin)
-
FUN RUN Tineri 14-18 (Feminin, Masculin)
-
FUN RUN Copii 7-13 (Feminin, Masculin)
-
SPEED RUN Câini mici
-
SPEED RUN Câini medii
-
SPEED RUN Câini mari
6. ECHIPAMENT RECOMANDAT ALERGĂTORILOR
-
Bluză de alergare cu mânecă scurtă/lungă (în funcție de temperatură)
-
Jachetă de alergare rezistentă la vânt și impermeabilă
-
Pantaloni de alergare
-
Borsetă/centură de hidratare
-
Telefon mobil funcțional
-
Pantofi sport cu talpă aderentă, tip trail
-
Nu este permisă purtarea de către alergători a unor pantofi care ar putea fi periculoși pentru câini.
În funcție de condițiile meteo de la start, anumite lucruri din echipamentul recomandat
pot deveni obligatorii.
7. ECHIPAMENT RECOMANDAT CÂINILOR
(se aplică pe lângă prevederile de la punctul 6)
-
Câinii trebuie să poarte ham sau o zgardă adecvată și trebuie să fie permanent ținuți de către stăpânul lor prin intermediul unei lese fixe.
-
Alergătorii pot purta ocentură care se fixează în talie numai dacă firul atașat de aceasta este elastic pentru a amortiza eventualele șocuri.
-
Când este complet extinsă, lesa nu trebuie să depășească 2 metri.
-
Nu este permisă utilizarea hamurilor pentru dresaj, a zgărzilor de forță sau a leselor retractabile.
-
Se pot folosi botnițe, însă acestea trebuie să fie deschise, tip plasă, prin care câinii să poată bea și primi recompense.
8. NUMĂRUL DE CONCURS
Numărul de concurs este obligatoriu. Acesta trebuie afișat în față și trebuie să rămână
vizibil pe toată perioada desfășurării concursului. Numărul purtat corect va face
identificarea mai ușoară inclusiv pentru fotografiile de după cursă, care vor fi afișate pe
site-ul Canicross Vatra Dornei.
9. CRONOMETRAREA
Cronometrarea se va face la secundă, cu ajutorul cronometrelor profesioniste.
Timpul pe baza căruia se va întocmi clasamentul va fi timpul brut, adică cel dintre momentul startului și trecerea liniei de finish. Dacă 2 concurenți aleargă traseul în același timp, unul va primi locul x, iar celălalt
locul x+1.
10. ÎNMÂNAREA KITULUI DE CONCURS
Ridicarea kitului de concurs se va face pe baza actului de identitate și a
declarației pe proprie răspundere, semnată de către participant. Kiturile vor fi
înmânate EXCLUSIV în zilele, orele și locația anunțată în secțiunea “PROGRAM”. În
cazul în care participantul nu poate ajunge să ridice kitul, declarația trebuie semnată de
participant și un martor care poate ridica și înmâna kitul.
11. TRASEUL DE CONCURS (TRAIL)
Locație start: Statuia Mihai Eminescu, lângă Foișor, duminică, 3 SEPTEMBRIE 2023, ora
start 12:00.
Timp limită de terminare a cursei: 1h.
Fiecare participant va pleca la 1 minut după cel anterior.
Suprafața de alergare este în proporție de aproximativ 70% ciment și poate prezenta
denivelări, rădăcini de copac sau poate fi acoperită cu pat de frunze. În funcție de
precipitații și temperaturi, anumite porțiuni pot fi acoperite cu noroi. Alergătorii sunt
obligați să poarte echipamentul adecvat anotimpului și suprafeței de alergare (trail).
Posturile de hidratare vor fi amplasate în zona de start/finish și aproximativ la
jumătatea traseului. Posturile de control vor fi amplasate la fiecare schimbare majoră
de direcție și au ca scop observarea trecerii concurenților după numărul de concurs,
precum și rol de optimizare a orientării alergătorilor.
În semn de respect pentru mediul înconjurător, este interzisă în orice circumstanță
aruncarea resturilor, ambalajelor, paharelor sau a oricăror alte obiecte/materiale pe
traseul de concurs.
Organizatorul își rezervă dreptul de a opri un participant în cazul în care acesta este
accidentat, iar continuarea cursei poate duce la agravarea situației pentru el sau cei din
jur. Orice participant care nu mai poate sau nu mai vrea să continue cursa indiferent de
motiv trebuie să-i informeze imediat pe organizatori la punctele de control sau sunând
la numărul de telefon aflat pe numărul de concurs.
Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica traseul în orice moment, iar modificările
de traseu vor fi anunțate în prealabil. Organizatorii își rezervă dreptul de a anula/amâna
cursa în cazuri excepționale, cu condiția ca toți participanții să fie anunțați în prealabil.
În cazul unor condiții meteorologice nefavorabile sau/și al altor condiții speciale,
organizatorii își rezervă dreptul de a opri cursa sau de a modifica bariera orară și/sau
traseul. În caz de forță majoră, prin aceasta înțelegând orice evenimente care ar putea
influența buna desfășurare a evenimentului cum ar fi: inundații majore, dezastre
naturale sau evenimente politice majore care ii determină pe organizatori să anuleze
competiția, taxa de participare nu va fi returnată și se va stabili altă dată pentru
desfășurarea competiției.
12. REGULI CANICROSS
(pe lângă toate punctele prevăzute în regulamentul general, la proba de Canicross se
adaugă următoarele observații)
Temperatura este un aspect important în cadrul cursei. Dacă temperaturile sunt ridicate,
este esențial să aveți în vedere starea de bine a câinelui și să vă adaptați la ritmul lui.
Orice participant la Canicross trebuie să permită câinelui său să bea apă la punctele de
hidratare și să folosească apa furnizată la aceste puncte de hidratare pentru a-și răcori
câinele.
Recomandăm să nu hrăniți câinele cu 2h înainte de cursă.
Vom pune la dispoziție puncte de hidratare (punctele de revitalizare pentru alergători și
câini), însă, în cazul în care câinele tău este obișnuit să primească recompense, este
responsabilitatea ta să aduci cu tine pe traseu astfel de recompense. În timpul cursei
recomandăm recompense de textură moale sau gumată.
Cursa se va desfășura pe o lungime între 1.5 km și va avea un singur start.
În funcție de temperatura din ziua cursei, organizatorii cursei pot lua decizia de a reduce
distanța. Configurația traseului (la umbră sau în soare) și condițiile meteorologice
(ploaie, vânt) sunt criterii care pot determina mărirea sau micșorarea distanței.
Organizatorii își rezervă dreptul de a adapta distanța în funcție de condițiile
meteorologice din ziua cursei sau alți factori de forță majoră și, în urma consultărilor cu
directorul de cursă și arbitrii Ringstar, vor informa concurenții cu privire la eventualele
modificări cu 20 minute înainte de începerea cursei.
13. REGULI SPEEDRUN
Cursa de speed run se va desfășura pe o distanță de 50m.
Câinii vor alerga de la A la B cu ajutorul stăpânului și a unei alte persoane.
Proprietarul câinelui va plasa câinele la linia de START și îl va lăsa
în grija unei alte persoane. Va alerga la linia de FINISH de unde își va încuraja câinele
sa alerge cât poate de repede în direcția lui.
Toți câinii participanți la cursa de SPEED RUN vor primi o medalie personalizată.
14. RESPECTAREA INSTRUCȚIUNILOR DE SIGURANȚĂ
Alergările prin pădure presupun mai multe elemente care trebuie luate în considerare
astfel încât să evitați evenimentele neplăcute și să vă puteți bucura cat mai mult de
eveniment. Respectarea prevederilor de siguranță reprezintă un gest simplu și necesar.
Dați întotdeauna dovadă de prudență. Traseul este unul virajat, iar alergarea prin
pădure presupune evitarea denivelărilor, crengilor, cioturilor și, în general, a elementelor
specifice unui teren accidentat.
Organizatorul nu își asumă nicio responsabilitate în caz de accidentare, invaliditate,
vătămare corporală gravă sau chiar deces.
Organizatorul nu își asuma nicio responsabilitate pentru pierderi sau pagube materiale,
expunere la circumstanțe extreme: boală, contact/coliziune cu alți participanți,
spectatori, voluntari, condiții meteorologice nefavorabile, accidentări provocate de
condițiile alergării în pădure: înțepături de viespi, interacțiunea cu animale sălbatice
(porci mistreți, căprioare, câini etc.).
Nu vă învinuiți dacă dați dovadă de o prudență care poate părea excesivă. Urmați-vă
instinctul și nu ezitați să faceți apel la echipele de prim ajutor în caz că vă simțiți rău sau
aveți o stare de leșin sau să sunați la numerele de urgență tipărite pe numărul de
concurs dacă observați o persoană care are nevoie de ajutor.
În cazul în care observați un incident sau o persoană care are nevoie de ajutor, anunțați
acest lucru imediat la unul dintre numerele de urgență tipărite pe numărul de concurs și
anunțați cel mai apropiat voluntar de traseu, invers direcției de alergare, dacă estimați
ca e la mai puțin de 3 minute de alergat, sau în direcția de alergare. Anunțarea
voluntarului este extrem de importantă pentru a identifica zona din traseu unde are loc
incidentul!
Aprecierea corectă a limitelor, cât mai exact posibil, este imperativă pentru a vă
gestiona efortul și a evita să vă asumați riscuri. Dacă acest lucru este posibil, rămâneți
în apropierea celorlalți alergători. Păstrați-vă simțurile ascuțite, fiți cât mai lucizi. Este
strict interzis să ascultați muzică în căști sau să obturați sunetul mediului înconjurător
pe parcursul alergării!
Asigurați-vă că aveți echipamentul potrivit pentru vremea și temperatura din timpul
evenimentului. Gândiți-vă la necesarul de alimente și la maniera în care vă veți
administra alimentația în timpul cursei.
Informați-vă dinainte asupra caracteristicilor traseului și poziționarea exactă a punctelor
cu rezerve alimentare și a celor de prim ajutor. Țineți cont că, din cauza terenului
accidentat și a potecilor înguste, intervenția auto este îngreunată.
Urmați întotdeauna marcajul indicat de către organizatori. Țineți cont că în pădure puteți
întâlni animale sălbatice. Încercați să evitați orice contact cu acestea. Vă recomandăm
să aveți telefonul mobil pe tot parcursul alergării.
15. RESPECTAREA INSTRUCȚIUNILOR DE SIGURANȚĂ PENTRU CURSA CANICROSS
(se adaugă normelor de siguranță de la punctul 14)
La Canicross pot participa câini de rasă sau metiși.
Toți câinii care concurează în cursa Canicross trebuie să fie în vârstă de minimum
12 luni, în cazul câinilor de talie mică și medie (până la 25 kg la vărsta adultă) și
15 luni pentru câinii de talie mare (peste 26 kg la vârsta adultă).
Înainte de a te înscrie la această cursă, este responsabilitatea ta să te asiguri că
această competiție nu este prima alergare în pădure a câinelui tău și că acesta poate
alerga pe această distanță. Îți reamintim că, la fel ca orice sportiv, și câinii au nevoie de
timp pentru a se adapta la alergări pe distanțe mai lungi.
Câinii trebuie să fie ținuți permanent în lesă: înaintea, în timpul și după
terminarea cursei. Nerespectarea acestei reguli poate pune în pericol câinele,
proprietarul acestuia sau alte persoane. Proprietarul își asumă întreaga
răspundere pentru comportamentul câinelui său.
Recomandăm concurenților să consulte medicul veterinar înainte de a începe o
alergare cu un câine indiferent de vârsta acestuia, mai ales pe distanțe medii sau lungi.
Vă rugăm să luați în considerare, pe lângă vârstă, și specificul rasei, că proprietarul
este responsabil de bunăstarea câinelui pe toată durata evenimentului.
Toți alergătorii trebuie să curețe după câinele lor, chiar și în timpul cursei.
La cursă NU pot participa femelele în călduri, gestante sau care alăptează sau
câini din rase brahicefalice (cu botul turtit).
Este responsabilitatea proprietarului să se asigure că sunt luate măsuri de precauție
adecvate, acesta asumându-și răspunderea deplină pentru cățeii lor. Participanții la
canicross nu pot participa la cursă cu câini care sunt agitați în prezența oamenilor sau a
altor animale, deoarece acest lucru poate provoca stres excesiv pentru aceștia dar și
pentru ceilalți participanți la eveniment.
Recomandăm insistent efectuarea unui control veterinar de evaluare a stării de
sănătate a câinelui înainte de participarea la canicross. Câinii trebuie sa fie deparazitați
intern/extern, sa fie vaccinați și microcipati și sa aibă vaccinul antirabic la zi.
Stăpânul trebuie sa poată prezenta carnetul de sănătate conform legislației în vigoare.
Nu este permisă aducerea la eveniment a câinilor care prezintă tuse, nu se simt bine
sau au avut recent contact cu orice fel de boli infecțioase. Este responsabilitatea
proprietarului să se asigure că partenerul său canin este apt și sănătos înainte de
cursă. Dacă ai îndoieli, consultă medicul veterinar înainte de prezentarea la start.
Orice câine considerat inapt pentru a participa la cursă, indiferent de motiv, de către
medicul veterinar desemnat al cursei va fi retras din
competiție pentru a nu pune în pericol starea de sănătate a celorlalți participanți.
Recomandăm ca, înainte de participare, câinele să aibă toate vaccinurile la zi și să
dețină cip de identificare.
16. DREPTURI DE AUTOR
Prin înregistrarea în competiție, toți participanții vor autoriza automat organizatorii,
inclusiv partenerii curselor, să folosească și să reproducă orice material conținând
declarații sau imagini cu participanții în alergare sau nu. Organizatorii pot da aceste
materiale unei terțe persoane fără aprobarea participanților; această libertate se poate
exercita pe orice perioadă de timp.
17. NOTE FINALE ȘI PENALIZĂRI
Participanții sunt obligați ca înainte de ziua evenimentului să citească și să urmeze
instrucțiunile prezentate în acest REGULAMENT și să asculte și să urmeze
instrucțiunile organizatorilor furnizate la locul de desfășurare al evenimentului.
Prin participarea la această competiție, participanții sunt de acord să respecte și să se
conformeze tuturor prevederilor, termenilor și condițiilor prezentului Regulament.
Regulamentul este întocmit și este făcut public conform legislației romanești, fiind
disponibil pe site-ul www.canicrossvatradornei.run. Organizatorii își rezervă dreptul de a
modifica sau schimba prezentul Regulament Oficial, urmând ca astfel de modificări să
intre în vigoare numai după publicarea unui anunț prealabil de prezentare a acestor
modificări pe site-ul www.canicrossvatradornei.run.
Următoarele abateri duc la descalificare:
Dacă numărul de concurs nu este prins pe tricou/bluza de alergare pe partea din
față.
Va fi descalificat automat orice alergător care nu poartă numărul de concurs pe
tricou, poartă alt număr de concurs în locul celui primit din partea organizatorului.
Schimbarea sau înlocuirea numărului (inclusiv în cazul pierderii) nu este permisă în
ziua cursei și nici schimbarea numerelor de concurs între alergători.
Nerespectarea regulilor competiției.
Comportament nesportiv față de alți participanți, oficiali, public sau alte persoane.
Aruncarea de resturi, ambalaje, pahare sau alte obiecte/lucruri în pădure.
Organizatorii se obligă, de asemenea, să respecte prevederile Legii nr. 677/2001 privind
protecția datelor personale. Prin urmare, organizatorii se angajează să păstreze
confidențialitatea datelor personale ale participanților și câștigătorilor la prezenta
competiție și să le utilizeze conform prezentului Regulament și legislației în vigoare.
Organizatorii nu sunt responsabili pentru nicio expunere neautorizată a informațiilor
personale și confidențiale cauzată de atacuri cibernetice sau furtul de date.
Prin înscrierea la Canicross Vatra Dornei, participanții sunt de acord să primească
mesaje din partea organizatorului despre activitatea acestuia, despre alte evenimente
organizate de acesta sau la care acesta are calitatea de partener.
Este recomandat ca proprietarii câinilor să încheie o asigurare de răspundere civilă (sau
o asigurare de familie) pentru acoperirea oricăror daune pe care câinele lor le-ar putea
produce. Aceasta revine în totalitate în grija participanților la competiție.
Te rugăm să cureți după câinele tău! Folosește pungi de unică folosință pentru a aduna
mizeria după prietenul tău canin. În cazul în care câinele tău are nevoi fiziologice, dă-te
deoparte și evită blocarea traseului pentru a-i lăsa să treacă pe ceilalți alergători din
urma ta.